Guest

CURSURI - INFORMATII PROGRAM DE FORMARE

Prezentarea programului

Programul de formare “Competenţe în comunicare – Performanţă în educaţie” a fost elaborat în cadrul proiectului cu același nume co – finanțat prin POSDRU 2007-2013 și implementat de un consorţiu universitar din care fac parte  Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Universitatea Babes Bolyai – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Al. I. Cuza – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Programul își propune formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice de comunicare interpersonală a personalului didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar, în scopul creşterii performanţei și eficiențtei didactice.

Scopul programului de formare vizează îmbunătăţirea competenţelor specifice de comunicare ale personalului din învăţământul preuniversitar (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) în vederea facilitării utilizării metodelor moderne, interactive şi creşterii calităţii procesului educativ. 

Ca urmare a parcurgerii programului de formare profesională, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor dobandi capacităţi noi, consolidate de relaţionare cu elevii, colegii şi comunitatea, cum ar fi: ascultare activă; utilizare a registrelor formale şi informale în comunicare; oferire corectă a feedback-ului; managementul emoţiilor în procesul de comunicare.

De asemenea, în programul de formare, participanţii îşi vor îmbogăţi cunoştinţe şi vor construi abilităţi cu privire la utilizarea limbajului nonverbal şi a elementelor de paralimbaj în comunicare, teoria discursului, artă dramatică, dicţie, pantomimă, retorică şi oratorie.

Cadrele didactice vor învăţa să utilizeze diverse modalităţi şi resurse de comunicare (verbală/ nonverbală, comunicare virtuală, prelegere, discuţie euristică etc.), în situaţii variate de lucru cu elevii (rezolvare de probleme, asigurarea şi oferire de informaţii diverse, simulare etc.), în contexte de diadă/ microgrup/ macrogrup.

Pentru dezvoltarea acestei competenţe complexe, programul de formare va integra perspective multidisciplinare, cu conţinuturi specifice din cinci arii curriculare distincte dar în egală măsură cu impact pentru diferitele valenţe ale conceptului de „comunicare”: psihologie, pedagogie, artă dramatică, comunicare şi relaţii publice, TIC. Fiecăreia dintre ariile curriculare îi este dedicat un modul în cadrul programului, excepție facând arta dramatică pentru care sunt alocate două module. 

Scopul programului:

Scopul programului de formare vizează îmbunătăţirea competenţelor specifice de comunicare ale personalului din învăţământul preuniversitar (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) în vederea facilitării utilizării metodelor moderne, interactive şi creşterii calităţii procesului educativ. 

Categoria de program:  program mediu

Forma de învăţământ: zi

Populaţia ţintă / Nr. de cursanţi: 2000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar

Locul desfăşurării: Bucureşti, Cluj, Iaşi

Fundamentarea nevoii pentru un program de formare dedicat conceptului de comunicare în educaţie

Predarea eficientă este condiţionată în procent de 50% de informaţii şi cunoştinţe şi 50% competenţe de comunicare interpersonală. Competenţele de comunicare ale cadrului didactic sunt cel puţin la fel de importante ca şi cunoaşterea în profunzime a conţinutului disciplinei pe care este autorizat să o predea.

În faţa unei mase de elevi cu profil individual de personalitate, cu stiluri diferite de învăţare, cu combinaţii unice de puncte forte şi vulnerabilităţi, cu repertorii comportamentale variate ce acoperă nevoi complexe, cu un management customizat al emoţiilor, profesorul de vocaţie va reuşi să genereze soluţii de învăţare creative, eficiente şi personalizate dacă va poseda un set de abilităţi de comunicare interpersonală ce îi va permite întâlnirea fericită cu fiecare dintre sutele de elevi ale claselor sale.

Câteva dintre aspectele, atitudinile şi comportamentele vizate:

Activarea motivaţiei elevului şi captarea atenţiei pozitive

[i]ce a avut ca scop investigarea aspectelor specifice comunicării educaţionale, care constituie factori facilitatori şi bariere în procesul de învăţare şi în relaţia profesor-elev. Recomandările diagnozei pentru designul programului de formare, integrate în programul elaborat, au vizat următoarele:

Includerea de activităţi şi exerciţii de autocunoaştere. După cum afirmau profesorii participanţi, educatorul trebuie să fie conştient de propriile bariere de comunicare („Noi trebuie să ne facem educaţie intâi nouă şi apoi copiilor”). Ceva similar sugera un părinte prin „exerciţii de oglindire”, adică să te vezi cum arăți atunci când interacţionezi cu copiii. Sau cum sugera unul dintre profesorii participanţi, „să-ţi recunoşti inabilităţile de comunicare ... dacă încerci să le depăşeşti şi nu reuşeşti, mai bine te reprofilezi”.

Includerea în program a unei componente care să dezvolte capacitatea de adaptare la nevoi şi exigenţe în continuă schimbare, sub presiunea dinamicii sociale şi a evoluţiei tehnologiei informaţiei. Sau cum spunea unul dintre profesori, „Trebuie sa te incluzi în grupă, să te integrezi în grupul lor. Fiecare serie e diferită şi trebuie să te adaptezi. Sunt alte generaţii şi se simte, atât la copii cât şi la părinţi”.

Mutarea accentului de pe teorie pe practica comunicării. Profesorii recunosc că suportul teoretic e necesar, dar nu ajunge. E importantă învăţarea pe baza unor situaţii concrete, introducerea cursurilor de creştere a abilităţilor de comunicare prin jocuri de rol. Aşa cum menţionau profesorii,  jocul este marginalizat în training-uri. Utilizarea unor materiale multimedia, secvenţe observaţionale, dezbateri şi discuţii pe situaţii concrete, practica la clasă, toate sunt de natură să formeze competenţe de comunicare veritabile şi nu doar teoretice.

Situaţiile evocate de participanţi converg spre ideea necesităţii accentuării componentei empatice a interacţiunii cu elevii. Şi aici, credem că jocurile de rol pot fi o soluţie. Aşa cum sugera şi un părinte, „profesorii ar trebui să se transpună în rolul copilului. Frate, să vadă cum e să-ţi fie rău şi să-ţi fie frică să-i spui la educatoare. Să se întrebe de ce i-a fost frică?”, sau cum sugera unul dintre elevi, „Să inversăm rolurile la astfel de cursuri şi noi să ne comportăm exact aşa cum am vrea ca un profesor să se comporte cu noi. La aceste cursuri ar trebui ca cineva să se comporte cum se comportă ei la ore, să se vadă ca în oglindă”. Centrarea pe elev ca orientare axiologică a trainingurilor desfăşurate considerăm că este motivată de faptul că acesta este principalul actor instituţional la nivelul căruia se măsoară performanţele şcolare.

O altă nevoie evidenţiată de profesorii a fost aceea de a învăţa prin schimburi de experienţă sau pe baza unor modele de succes („Să învăţăm de la educatori ideali care pun în practică aceste modele de comunicare eficientă”) sau, cum sugera unul dintre elevi,  „ar trebui ca profesorii să asiste la orele profesorilor care ştiu să comunice cu noi şi să vadă cum fac aceştia orele”.

O componentă importantă rezultată din interviuri şi care considerăm că merită luată în calcul în dezvoltarea programelor de training este formarea unor cunoştinţe temeinice de psihologia copilului; a ţine cont de particularităţile de vârstă ale copiilor şi adolescenţilor devine o condiţie absolut necesară unei comunicări eficiente şi în ultimă instanţă unei educaţii care să-şi atingă obiectivele.

Se impune şi evidenţierea includerii în program a unei componente ludice. Atât profesorii cât şi părinţii şi elevii au evidenţiat eficienţa comunicării atunci când profesorul e relaxat, când ştie să facă o glumă, atmosfera creată astfel făcând procesul educaţional mai fluent, mai acceptabil. Sau cum plastic se exprima unul dintre elevi, „profesorii ar trebui să meargă la circ să-şi dezvolte umorul şi să fie mai amuzanţi”. Recomandăn oferirea unui instrumentar lingvistic (replici, glume, bancuri, pilde) care să poată fi utilizat de către cadrul didactic în diferitele etape tensionate ale relaţionării cu clasa şi/sau elevi cu potenţial conflictual.

Un aspect unde apar diferenţe importante între percepţia elevilor şi cea a profesorilor este acela al strategiilor de facilitare a transmiterii de cunoştinţe. Ne referim în acest caz la folosirea parafrazării şi a feedback-ului şi la ascultarea activă a elevului. Cadrele didactice respondente au evaluat aceste comportamente ca apărând mai rar în cazul profesorului ideal decât apreciază elevii. Acest rezultat poate indica faptul că aceste aspecte comportamentale nu sunt considerate foarte importante de către profesori. Modalitatea de realizare a feedback-lui în clasă este una din direcţiile util de urmat în formarea cadrelor didactice.

Diminuarea rolului autoritar performat de cadrul didactic şi perceput de acesta în majoritate ca fiind un rol de succes. Axarea pe o relaţie partenerială profesor-elev presupune utilizarea de către cadrul didactic în primul rând a unui instrumentar care să sprijine diminuarea caracterului personal al conflictului, majoritatea profesorilor intervievaţi considerând că replicile, gesturile, acţiunile elevilor li se adresează lor ca persoane şi mai puţin statusului de profesor pe care îl au la un anumit moment. De unde şi potenţialul afectiv negativ foarte ridicat în cazul conflictelor profesor - elev.

Centrarea pe strategii de dramaturgie socială menite să asigure un management eficient al conflictului cu o atenţie specială pe etapele de debut al conflictului şi de escaladare a conflictului. Recomandabil este exerciţiul prioritar pe situaţii care afectează stima de sine a elevului şi încrederea în instituţia şcolară, aceste două elemente având impact negativ pe termen mediu şi lung.

În ceea ce priveşte modalităţile de disciplinare la nivelul întregii clase, s-a constatat că elevii consideră ideal un profesor care ridică tonul rar, în timp ce profesorii respondenţi consideră că ridicarea tonului este o manieră în care profesorul ideal face frecvent faţă problemelor din clasă. Acest rezultat poate fi un indicator al măsurii în care elevii „idealizează” profesorul model, dar în acelaşi timp ridică ipoteza conform căreia cadrele didactice ar avea în fapt un repertoriu limitat de strategii de gestionare a abaterilor disciplinare minore care apar la nivelul întregii clase (clasa este gălăgioasă, neatenţia). În concluzie, recomandăm ca una din direcţiile de intervenţie la nivelul trainingului profesorilor să fie dezvoltarea abilităţilor de a disciplina pozitiv grupul de elevi.

Nu în ultimul rând, programul ar trebui să includă şi o componentă de pregătire pentru interacţiunea cu copii cu situaţii speciale. Aşa cum afirma unul dintre profesori,  „să fim învăţaţi să interacţionăm cu copiii cu dificultăţi, cu deficit de atenţie sau hiperactivitate, sau cu alte probleme. Să se recunoască că aceşti copii există şi să ne înveţe cum să procedăm să comunicăm cu ei. Până acum am învăţat să predăm doar copiilor normali”.

O recomandare specială se impune în cazul factorilor care nu pot fi modificaţi printr-un program de formare, dar care sunt numeroşi şi influenţează într-o bună măsură procesul de comunicare. În situaţia specială a training-ului rolul acestor factori este important datorită potenţialului de blocaj şi alterare pe care ei îl pot aduce mesajului transmis de către traineri. Recomandăm aşadar ca fiecare sesiune de training să fie punctată de elemente de tip defulatoriu în care cadrele didactice să poată discuta despre factorii nemodificabili prin training, care influenţează calitatea comunicării cu elevii (familia, societatea, etc.), factori care sunt descrişi pe larg în lucrarea de faţă. Este recomandabil ca acest tip de moment defulatoriu să fie inclus voit în schema de organizare a fiecărui training, plasat preferabil la început şi utilizat ca potenţial subiect pentru ascultarea activă. Subliniem faptul că potenţialii participanţi la sesiunile de training au nevoie să li se confirme importanţa acestor factori în activitatea pe care o desfăşoară.

Obiectivele programului de formare

Obiectivul general:

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare necesare cadrului didactic pentru a maximiza efectele de învăţare pentru elev, ale procesului didactic.

 

Competenţe vizate prin parcurgerea acestui program de formare:

Urmare a parcurgerii acestui program de formare, cadrelele didactice participante vor avea competenţe de:

Cunoaştere şi înţelegere a conceptelor cheie în procesul de comunicare;

Explicare şi interpretare a diferitelor mesaje de comunicare generate în spaţiul de interacţiune al clasei de elevi, între principalii actori – elev şi cadru didactic;

Instrumental-aplicative:

  • abilităţi de recunoaştere, exprimare şi gestionare sănătoasă a emoţiilor în spaţiul clasei;
  • abilităţi de rezolvare de probleme, negociere şi management al conflictului;
  • antrenarea capacităţii de captare a atenţiei, de câştigare a încrederii elevilor
  • abilităţi de control al imaginii personale;
  • abilităţi de ascultare activă în vederea unei relaţionări corecte şi eficiente;
  • abilităţi de utilizare a tehnicilor de încurajare a elevului;
  • abilităţi de antrenare a capacităţii de a diagnostica obiectiv şi cu precizie caracteristicile unui grup şi de a se raporta la grup în funcţie de aceste caracteristici;



Ultima modificare: miercuri, 29 februarie 2012, 06:26

Nu sunteţi autentificat. (Autentificare)

Competente In Comunicare

Înapoi sus